Cultura

 

În comuna Colonești nu există ”Casă de Cultură” dar prin eforturile administrației locale într-o fostă moară boierească a fost amenajat Căminul Cultural în care se desfășoară frumoase activități artistice pe a cărui scenă a prezentat printre alții un repertoriu și artistul FUEGO sau ansamblul folcloric local în fața unor oaspeți din Franța și Republica Moldova.

 

Construirea unei Case de Cultură este vitală deoarece este absolut necesară iar administrația locală încearcă să realizeze acest lucru punând la dispoziție terenul necesar accesând diferite programe pentru găsirea sursei de finanțare.

 

În satul de centru există Biblioteca cu peste 8.000 de volume, dotată cu calculatoare, video și toate cele necesare unei bune funcționări. Aceasta funcționează într-un spațiu propice și dotată cu toate utilitățile: grupuri sanitare, apă curentă și încălzire centrală.

 

În comună există trei biserici ortodoxe:
- biserica cu hramul Sfântul Neculai construită în anul 1673, fiind cea mai veche biserică de pe teritoriul comunei
- biserica cu hramul Sfântul Dumitru construită din anul 1809
- biserica Sfinții Voievozi din satul Valea Mare

 

Cea mai veche biserică de pe teritoriul comunei Colonești este cea din Valea lui Matei construită în anul 1673, din paianta și valatuci, dar se crede că inițial a fost tot din bârne. În recensămintele anilor 1772-1774, în Colonești figurau doi preoți care credem că slujeau la această biserică.

 

Întrucât pe raza comunei funcționează patru biserici ortodoxe și 1 penticostală, din care 2 monumente istorice, datorită faptului că enoriașii sunt săraci, administrația locală a contribuit cu fonduri importante la construirea (biserica Spria), întreținerea, dotarea și amenajarea (bisericile Sf. Dumitru Colonești, Sf. Neculai Colonești și Sf. Mihail și Gavril Valea Mare) acestora.

 

În catagrafia bisericilor Moldovei din anul 1809 la biserica Sf. Nicolae, figurau doi slujitori, pe nume Antohie Ungurul și Vasile Bercu. Despre această biserică se spune că ar fi aparținut întâi unui schit, fiind acoperită la început cu stuf, apoi cu șindrilă iar în prezent cu tablă. Un stejar falnic, de vârstă multiseculară, care a servit până nu demult drept clopotniță (între crengile groase ale acestuia au fost fixate clopotele) ne amintește de codrii legendari de altădată ai Zeletinului. Dacă această biserică nu mai păstrează identitatea celei dintâi din cauza reparațiilor făcute, în interior se mai păstrează sistemul de boltire original, minunata catapeteasmă, strana arhierească cu tălpile formate din doi balauri cu trupuri de lei sculptate în rondbos.

Catapeteasma de la această biserică are splendida pictură care s-a păstrat în original, executată cu înaltă măiestrie artistică, probabil într-un centru specializat, aparținând secolului al XVIII-lea.

 

La valoarea deosebită a icoanelor de pe cele trei registre ale tâmplei se adaugă minunata decorație a coronamentului precum și a ramelor, realizată diferit de la un registru la altul, cu frunze de acant și de laur.
La toate acestea se adaugă splendida decorație a ușilor diaconești în volute spiralate, coloanele bogat împodobite cu frunze de la baza tâmplei, elemente specifice stilului baroc moldovenesc. Una din icoanele împărătești are însemnat pe spate, cu cărbune, anul 1843, altă însemnare, 1889 s-a sfințit biserica Sf. Neculai, ne ajută să deducem că o reparație importantă s-a terminat la acea dată.
În fața iconostasului este o icoană mare a Maicii Domnului, montată într-un frumos suport. Pe ea se poate citi în slove chirilice însemnarea: ”Această sfântă icoană cu strana ei s-a făcut cu cheltuiala a: dascăl Antohi Ungur și soția sa Mărioara și fiii lor spre vecinica lor pomeniri 1880 octomvri 25”. Acest Antohi Ungur l-am regăsit în catagrafia din anul 1809, în care erau cuprinse bisericile din Moldova dinaintea ocupării Basarabiei.

 

Planul treflat al acestei biserici a fost mult lărgit la reparația capitală din anul 1899, când a fost rotunjită absida altarului, acoperită în exterior cu scândură și încărcată cu vălătuci. Lărgirea exagerat de mult a absidelor laterale a dat naștere unei bolți uriașe, pe 8 laturi, lipsită de nervuri. La fel se prezintă și bolta pronaosului, pe patru laturi, unde scândurile au fost bătute cu cuie făcute de fierar. Cheile de la cele două bolți sunt absolut originale, fiind făcute din trunchi de copac, tăiat scurt, decorate cu semnul crucii și ornamentate ”în unghie”. Biserica aceasta, fiind cea mai veche de prin aceste locuri, păstrează un prea frumos iconostas, adevărată capodoperă a artei medievale molodovenești.

 

Deoarece lăcașul din Valea lui Matei aparține răzeșilor din Colonești, medelnicerul Vasile Vidrascu și soția sa Maranda au ridicat o biserică pe moșia lor, în anul 1832, după cum rezultă din pisania de deasupra intrării: ”1832 mai treiu cine au facut Vasa(le) Vidr(ascu) m(e)d(e)l(ni)cer”. Biserica fiind terminată, la 25 iunie 1835, medelnicerul V. Vidrascu, ctitorul bisericii, recomandă un candidat pentru a fi făcut preot la acea biserică. Biserica parohială din Colonești a avut de la început hramul ”Sf. Trei Ierarhi” (Vasile, Nicolae, Haralambie), între timp schimbandu-se în ”Sf. Dumitru”. În anul 1936 lăcașul se afla în stare mediocră de conservare, din cauza timpului îndelungat care s-a scurs de la ultima reparație, făcută de I. Coada în anul 1897. Alte izvoare menționează că biserica ar fi fost reparată în anul 1860, iar apoi a fost întreținută de răzeși, având o suprafață de 5 falci și 60 de prăjini.

 

Din inscripția de pe clopotul mare de la acest lăcaș aflăm că biserica a avut și un al doilea rând de ctitori, în persoana lui Gheorghe Apostoleanu și a soției acestuia, Smaranda, proprietarii moșiei Colonești. ”Acest clopot a fost dăruit în anul 1894 bisericii din Colonești cu hramul Sf. Vasile, Neculai și Haralambie de către Gheorghie și Smaranda Apostoleanu proprietarii moșiei Colonești, ctitorii acestui sfânt lăcaș, iar în anul 1827 a fost dat la turnat din nou de către Gheorghe V. Apostoleanu proprietarul moșiei Colonești: Fabricat de Bărbulescu-Galați”. Nu departe de aici se aflau curțile boierești, lăcașul fiind cunoscut ca biserica lui Apostolenu. Biserica de lemn ”Sf. Dumitru” din Colonești se înscrie în categoria de lăcașuri cu planul trilobat, continuând seria cu celor cu planul dreptunghiular din secolele anterioare, cărora meșterii de mai târziu i-au adăugăt absidele laterale.

 

Având planul dreptunghiular la pronaos, cu absidele laterale pentagonale și ce a altarului pe cinci laturi, nedecrosată, biserica de lemn din Colonești domină cu turnurile ei împrejurimile, fiind observată până departe pe valea Zeletinului. Ea străjuiește de un veac și jumătate liniștea acestor locuri, de aici, de pe înălțimea versantului apusean a colinei unde a fost durată de ctitori. Doar în ultimii ani, forțele tectonice ale straturilor de argilă o amenințau. Oamenii ajutați de mașini au canalizat pământul răvășit, făcandu-i drum de scurgere înspre altă direcție. Dar pentru a o ancora mai puternic de sol este necesară restaurarea fundației și consolidarea ei, iar în partea de nord și de est se simte nevoia unui parapet din beton armat, care să o protejeze împotriva unor eventuale alunecări de teren.

 

Aspectul exterior al bisericii s-a schimbat în urma efectuării celor două reparații din anul 1897 și respectiv 1957. A fost acoperită în exterior cu scândură, s-a închis pridvorul de pe latura de vest, a fost înlocuit acoperișul de șindrilă cu altul de tablă, și tot cu tablă a fost acoperit în întregime turnul de deasupra pridvorului. Cu ocazia acelorași reparații au fost dublate ferestrele de pe latura de sud a pronaosului și naosului din care numai una mai păstrează motivele decorative originale.

 

În interior, biserica a fost tencuită cu ocazia reparației din anul 1957, iar pereții au fost pictați cu ulei. Acest mod de decorare a pereților interiori a unei biserici de lemn moldovenești constituie un caz de excepție, acestea fiind împodobite de regulă cu icoane pictate pe lemn, de o deosebită valoare artistică. De la frumosul pridvor deschis de altădată nu s-au mai păstrat decât trei stâlpi frumos sculptați la capete, legați între ei la partea superioară de arcade minunat decorate. Pe ancadramentul ușii de la intrare, ctitorul a pus să se sculpteze în tehnică reliefului înalt doi carpeni simetrici ce se opresc de o parte și de alta a pisaniei; din loc în loc, lalele și frunze umplu golurile meandrice ale curpenilor. Înainte de a păși pragul bisericii, vizitatorul poate citi un panou ce se află deasupra pisaniei, pe care scrie: ”Construită în anul 1832. Restaurată în anul 1957 sub arhipastoria Episcopului Teofil al Eparhiei Romanului și Hușilor și Paroh al bisericii Preotul Vasile Gherasim, cu concursul epitropilor și comitetul de reconstrucție, contribuind toți enoriașii din parohie și din parohiile vecine”.

 

Se spune că în biserică, sub dușumea, s-ar afla mormântul ctitorului Vasile Vidrascu, iar pe unul din pereți ar fi fost portretul acestuia, pe pânză, în mărime naturală, ținând un chivot în mână. Această pânză ce reprezintă portretul ctitorului, aflată în prezent în orașul Buhuși, se cere a fi redată lăcașului de care aparține de drept. Din pronaosul dreptunghiular, cu tavanul drept, se face trecerea în naos printr-o intrare bolțită, decupată într-un perete. În dreptul absidelor laterale se înalță o boltă cu baza octogonală, cu nervuri ce se întâlnesc în cheia de boltă, de forma unui disc. În altarul pentagonal, cu tavanul drept, se află rânduite cu grijă mai multe icoane vechi, pictate pe lemn. Pe masa de zid a altarului, de formă pătrată, stau acoperite obiectele de cult de mare valoare. Catapeteasma nu mai păstrează vechea pictură, fiind repictată în anul 1960. Din nefericire, pictura nouă nu se ridică la valoarea celei vechi, neavând calități artistice deosebite. Icoanele împărătești și icoana hramului sunt originale, fiind pictate în maniera clasică, respectând cu strictețe canoanele picturii bisericesti și având valoare artistică.

 

Ușile împărătești, de factură nouă (1967), sunt bogat împodobite, cu ghirlande de frunze dispuse în formă spiralică și meandrică, sfârșind la capete cu medalioane în formă de frunză, în care sunt înscrise figurile tipice ale evangheliștilor, împreună cu Gavriil și Maria Fecioara. Strane de factură nouă mărginesc laturile absidelor, pe un postament anume făcut. Textile de interior locale, laicere ”în poduri” simple, scoarțe ”în roate”, stergare bătrânești, toate împodobesc înteriorul bisericii. Din tezaurul de carte veche cu care a fost înzestrat lăcașul s-au mai păstrat un număr de 5 exemplare, datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cele două biserici din Colonești sunt reprezentative pentru categoriile sociale cărora le aparțin ctitorii săi. Cea din Valea lui Matei, ridicată de răzeși, este joasă, asemănătoare unei case de răzeși înstărite de prin partea locului.

 

Elementele arhitecturale și soluțiile construcției sunt proprii arhitecturii țărănești din zona Colinele Tutovei, de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Cealaltă biserică, ctitoria boierului Vasile Vidrascu, este semeață, de proporții mari, cu elemente decorative din artă cultă. Această arhitectură a exprimat stare socială a boierimii moldovenești în expansiune, din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceștia, ctitorind biserici de lemn sau de zid, după exemplul voievozilor moldoveni, ctitori și ei la rândul lor, puneau să li se facă portretul și lăsau drept poruncă urmașilor săi să îi ingroape în sfântul lăcaș.

Înapoi